vineri, 20 decembrie 2013

Medicina sufletului-Efectele supararii sunt devastatoare...

In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun
chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina
chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că
inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin
care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama
sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget
de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in
trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in
urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu.
[Şi acuma, unii mai cred!]
(...)
Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar
chinezii  mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. [Tot de la
bătrîni, mai ales babe, aflasem asta, dar liber cugetătorismul m-a prostit.
Cînd mă supăra ceva, din mine, mă rugam de acel organ şi - minune ! - el se
calma, ce-i drept, temporar.]
Ficatul este sediul sentimentului de mînie, sediul supărării, ficatul este
generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care
dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie pe ficat este un
om care se enervează des.
In mod paradoxal, inima este afectată cînd sentimentul de bucurie este in
exces.
De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin
inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in
altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd atinge excesul se
transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o
perioadă de tristeţe. [Stări de mine trăite-n nenumărate dăţi, încît de pe
la 45 de ani mi-am impus să nu mă mai bucur excesiv! Ci, cu prudenţă...]
Cînd pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energie, omul acela
este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru.
Cînd plămînul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti,
melancolici.
Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al
organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinţii lasă
descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se află in
sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie.
[De aia, te şi simţi ca "frînt de şale", éreinté, cum ar spune frîncii,
uneori, nu doar la solicitări fizice.]

EFECTELE SUPARARII
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor
universului, care poate determina mari  neplăceri în viaţa, atât a celui pe
care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de
vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la
noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic .
De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească...
Gandul
Oricând aveţi gânduri negative despre o  persoană, să vă rugaţi în
permanenţă pentru sănătatea ei..
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între
noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac
energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi
ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm
seama de acest lucru.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul
univers.
Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.
Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
Toate  gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a
lovi pe cel ce le-a produs.

In cuplu
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi
domina pe celălalt.
Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii
situaţii.
Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala
altuia.
Astfel  devii vampir energetic.
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de
agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..
Lipsa de comunicare duce la dezastru...
Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură...
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un
program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri  abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci
ei NU merită să rămână împreună.
Cu cât este mai puternică  dependenţa de persoana iubită, cu atât mai
numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât
sieşi cât şi unui alt om.
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi
intrăm în suferinţă.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor..
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul
iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul
apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul
şi sufletul.

Despre problemele personale
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata
lor...
Când nu vorbim cuiva despre  problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele..
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să NU căutaţi
milă sau compătimiri...
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi
sentimentele acestea acasă.
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă..!
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi
spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă
în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă..!

Descarcare
Este mai bine să plângeţi,decât să urâţi...
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează
în mod inevitabil.
Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

  Munca
Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte...
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare
ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se
poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce
satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.
Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi
nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat
recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât  va creşte nivelul
de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Ofense
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe
el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască
prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea
vine prin moarte
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi,
de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt
posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne
leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau
ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
Cum dăruieşti aşa primeşti..!
Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tau sa fie fericiti!


P.S:Am primit acest mesaj de la mamica mea,care se gandeste mereu la mine si pe care o iubesc mult. Mi s-a parut atat de corect si adevarat incat mi-am dorit Sa il impart cu voi ca un cadou de Craciun.
Sa lasam supararile,ura si gandurile rele deoparte ca Sa fim mai fericiti si mai sanatosi!Sarbatoarea Craciunului e un bun inceput !

Va doresc un Craciun minunat,binecuvantat ,alaturi de cei dragi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu